Adrian Ciocălău

Cinci zile la Roma–introducere

Dintotdeauna mi-am dorit să vizitez Roma! Deși ar fi fost al treilea an consecutiv în Italia și încă o vacanță ”în cizmă” nu mai suna așa ”exciting”, am zis: Roma și gata! Între noi fie vorba, am auzit că și Florența e splendidă…

Planurile de călătorie n-au fost făcute prea din timp așa că biletul de avion a costat destul de mult, comparativ cu ofertele speciale pe care le poți găsi dacă rezervi biletul cu trei-patru luni înainte. Tariful cel mai mic a primat așa că am ales din start un zbor low cost și la momentul rezervării cel mai mic preț l-am găsit la Wizz Air.

După o cursă nebună Brașov – Băneasa, în care era să-mi pierd permisul pentru viteză excesivă, am ajuns la limită la aeroport și îmbarcarea a decurs fără incidente. La Wizz Air cardul de îmbarcare nu prevede locuri în avion așa că am nimerit pe al treilea rând din spate și mi-am dat seama că decolările și aterizările se simt cel mai lin de aici. Bine de știut!

Avionul a fost ok, singura diferență față de avioanele Blue Air (cealaltă companie low cost cu care am mai zburat) fiind accea că spătarele scaunelor sunt fixe. În rest, la fel de înghesuit și de incomod. A… mai e o diferență: de la Wizz Air nu primești nici măcar un pahar cu apă gratis, iar o apă plată la 0,5l costă 2 euro. Înțeleg conceptul low-cost însă mi se pare cel puțin jenant… În fine, pentru o călătorie de doar o oră și cincizeci de minute, e ok.

Am decolat la 7:00 și ajutați de diferența de fus orar, am fost în Roma la 8:30. Perfect pentru a ajunge la hotel și a avea aproape o zi întreagă la dispoziție. Transferul de la aeroportul Ciampino la gara centrală din Roma l-am rezervat odată cu biletele de avion și e un lucru pe care îl recomand. Biletul costă 25 de lei de persoană, pentru o călătorie. La fața locului un transfer costă 7 euro, deci e absolut ok să rezervi dinainte. Călătoria de la Ciampino până la Termini durează aproximativ 30 de minute.

Primul lucru pe care l-am remarcat au fost uriașii pini umbrelă, prezenți peste tot în Roma. Arată exact ca o umbrelă de soare și pot ajunge la dimensiuni impresionante.

În Roma există două linii mari de metrou A – roșu și B – albastru plus încă una care este în construcție și cu care nu prea ai treabă, ca turist. Linia de-a lungul căreia se află cele mai importante obiective turistice din Roma este linia roșie A, iar o călătorie cu metroul costă 1 euro fiind valabilă pentru o singură intrare în subteran și 75 de minute dacă folosești transportul terestru (autobuz sau tramvai). Același bilet este valabil așadar pentru toate tipurile de transport în comun. Biletele se procură de la automatele de bilete, foarte ușor de utilizat pentru oricine, fie că folosești fise sau bancnote.

Pentru că citisem pe internet despre ”Roma Pass”-uri, primul lucru pe care l-am făcut ajunși fiind la Termini a fost achiziționarea acestora. Un ”Roma Pass” costa 25 de euro și îți asigură transport nelimitat timp de trei zile pe orice mijloc de transport în comun din Roma plus intrare gratuită la primele două obiective turistice. Ulterior, folosind acest card primești reducere și la celelalte intrări. A… foarte important este și faptul că la Colosseum nu mai stai la coadă pentru a intra. Credeți-mă, merită toți banii, mai ales dacă mergi în August…

Am fost cazați la Domus Pacis Torre Rossa Park (foarte greu de reținut numele ăsta!), un hotel de trei stele localizat cam la 3 km de Vatican, pe Via di Torre Rossa, la sud-vest de statul papal. De la Termini la hotel se ajunge cu metroul A în direcția Batistini coborând la stația Cornelia și apoi cu autobuzul 889. Cred că ar mai fi o variantă cu coborâre la stația Baldo Degli Ubaldi și apoi cu autobuzul 892, dar n-am încercat-o. Hotelul se află într-o zonă cel puțin ciudată, în care nu găsești nimic altceva decât… hoteluri și din câte mi-am dat eu seama, majoritatea sunt orientate spre turismul de business, fiind pline de ”delegații” și grupuri din toate colțurile lumii. La Domus Pacis Torre Rossa Park cel puțin era plin de coreeni și indieni, pe lângă grupuri mai mici de ruși sau portughezi.

Domus Pacis Torre Rossa Park este de fapt un ansamblu de clădiri, format dintr-o clădire principală în care se află recepția, restaurantul, barul, magazinul de suveniruri, internet café-ul și sălile de conferință și încă patru clădiri în care sunt camerele. Clădirea principală are o arhitectură mai veche în timp ce cele patru clădiri pentru cazare sunt niște blocuri cu patru etaje, banale, fade și dezamăgitoare la prima vedere. Fiecare dintre ele poarte numele unui sfânt însă nu le-am reținut.

Camerele sunt cel puțin de două tipuri. Știu asta pentru că după două nopți am schimbat o cameră dublă standard (cred) cu una junior. Prima cameră în care am stat era foarte mare, însă avea o problemă care ne-a făcut să cerem schimbarea: la fiecare 30 de minute, aparatul de aer condiționat făcea un zgomot urât și asta chiar dacă era oprit! Imaginează-ți cum e asta noaptea când la fiecare jumătate de oră liniștea desăvârșită este întreruptă de un huruit scurt de circa 5 secunde… Ni s-a explicat ulterior că instalația are o funcție de auto-clean care se activează la fiecare 30 de minute și care nu poate fi oprită. Ciudat este că deși am oprit total alimetarea cu curent electric (panoul de siguranțe fiind în cameră), apartul de aer condiționat încă funcționa. În fine, la prima ”plângere” ni s-a schimbat camera fără probleme și cu scuzele de rigoare, însă noua cameră a fost mult mai mică dar cel puțin ”tăcută”. Pentru a evita această problemă ar fi bine să solicitați de la început cameră cu aparatul de aer condiționat montat pe perete și nu pe podea. Micul dejun este de tip ”bufet suedez” și este foarte generos. Cei care știu cum arată un ”colazione” tipic italian vor aprecia cu siguranță bufetul suedez de aici.

Ca o concluzie generală, hotelul e mai mult decât ok, camerele sunt curate, mari, dotate cu TV – care nu prinde însă mai mult de cinci-șase canale – aer condiționat, mini-bar. Personalul este foarte amabil și te ajută cu orice informație de care ai nevoie. Au pregătite hârtii cu mijloacele de transport în comun între hotel și principalele obiective turistice, vorbesc engleza și alte limbi de circulație internațională, etc.

Pentru că impresiile de la Roma au generat un articol fooooarte lung, voi reveni cu fiecare zi ca un articol separat pe blog.

VN:F [1.9.22_1171]
Ți-a plăcut această postare? Dă-i un vot!
te rog să aștepți...
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)