Adrian Ciocălău

Cât de relevant e trafic.ro?

Mai țineți minte când vă povesteam cum face super-cazare.com trafic fals? Ei bine, face în continuare. Nu știu de ce, pentru palmares probabil, dar face în continuare fără nicio jenă.

La momentul respectiv am trimis un email la trafic.ro cu link-ul către articol și le-am atras atenția despre această problemă. Am primit destul de promp un răspuns:

Bună ziua,

 

Vă mulțumim pentru email și vom investiga situația prezentată de dumneavoastră pentru a stabili măsurile care se impun. De asemenea, pentru întrebări sau asistență cu privire la serviciile trafic.ro, vă stăm la dispoziție.

 

 

Cu stimă,

Echipa trafic.ro

Și de atunci (13 dec.2013) nimic. Probabil încă investighează. Site-ul e încă pe locul 5 la categoria turism și bagă în continuare trafic fals. Și-au făcut „private” toate statisticile din care puteți detecta asta, dar 100% situația e neschimbată.

Cert este că am știut eu de ce mi-am retras site-ul din trafic.ro deși aveam abonament plătit și nu l-am folosind decât o lună. Pentru chestii de genul ăsta și pentru altele.

Eu am descoperit absolut întâmplător problema cu traficul fals de la super-cazare.com însă ulterior am citit diverse articole (link1, link2) din care am aflat că înșelătoria s-a practicat (și poate încă se mai practică) și la case mai mari. Atunci vine întrebarea: cât de relevante sunt clasamentele din trafic.ro?

VN:F [1.9.22_1171]
Ți-a plăcut această postare? Dă-i un vot!
te rog să aștepți...
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)