Adrian Ciocălău

Cum să-ți dresezi câinele din rasa Bichon Frise în cel mai scurt timp

Pentru că de curând în familia noastră a apărut Mia, o cățelușă din rasa Bichon Frise, am fost nevoit să învăț cum să mă port cu micuța pufoșenie astfel încât să învețe cât mai multe: cum să își facă nevoile într-un singur loc, cum să nu mai roadă obiecte din casă și cum să răspundă la diverse comenzi. Am tot căutat informații pe internet și în cele din urmă am plătit un abonament la un curs online despre educarea cățeilor din această rasă. Am încercat să traduc cât mai bine din engleză în limba română o parte din articolele de acolo, în special pentru că am vrut că toți din familia să le citească și să „vorbim aceeași” limbă când vine vorba de educația Miei. Sunt sigur că sunt și alți posesori de cățeluși Bichon Frise care vor să învețe aceste lucruri, așa că vă invit să citiți primul articol din această serie. Have fun!

MIa (Bichon Frise) – 10 săptămăni

Dresajul Bichonului Frise

Câinii din rasa Bichon Frise sunt mai fericiți atunci când știu că stăpânul lor este ”șeful”. Sunt mai relaxați și mai predispuși să „fie buni”. Ține minte cele 5 reguli prin care te impui ca „șeful haitei”.

Cu toții am văzut un câine perfect dresat, care răspunde fără ezitare la comenzile pe care stăpânul său i le dă. Este o priveliște uimitoare dar totodată și una care ne intrigă și ne face să exclamăm: „De ce nu poate fi și câinele meu așa?

De fapt toți câinii din rasa Bichon Frise pot fi așa! Aceștia rasă sunt recunoscuți ca fiind foarte inteligenți și muncitori, având un mare potențial. Din păcate însă, mulți dintre noi nu suntem siguri cum să profităm de aceste calități. Cheia succesului este înțelegerea modului în care funcționează mintea unui Bichon Frise. Odată ce înțelegem acest lucru, este pur și simplu o problemă de a incorpora această înțelegere în tehnicile dovedite de dresaj, un pic de ajutor și antrenament susținut.

În seria de cărți „Cum să-ți înveți câinele să te iubească”, am atins sumar și subiectul psihologiei canine și am evidențiat faptul că aceasta este cheia în dresajul oricărei rase de câini. Dacă încă nu ați citit-o, începeți cu această carte pentru că ilustrează atât de multe componente ale dresajului canin.

„Cum să-ți înveți câinele să te iubească” evidențiază importanța faptului că trebuie să ținem permanent minte că un Bichon Frise nu este o ființă umană și, prin urmare, nu va reacționa la fel cum ar face un om. Este de asemenea important să învățăm cum funcționează mintea unui Bichon Frise înainte de a începe dresajul pentru a ne asigura că putem depăși barierele pe care le vom întâlni pe parcurs.

Mulți stăpâni uită că un câine nu comunică verbal cu oamenii într-un mod pe care să-l putem înțelege cu ușurință. Mare parte din această comunicare este non-verbală și de vreme ce noi nu putem înțelege anumite lucruri pe care vrea să ni le comunice trebuie să fim conștienți că nici câinele nu înțelege tot din ceea ce-i cerem noi. Gândește-te cum ne simțim noi când suntem într-o țară străină. La început totul este greu și adesea ne simțim pierduți în interacțiunea cu locuitorii acelei țări. Chiar și așa, după o vreme, învățăm câteva cuvinte care ne ajută să supraviețuim acolo. Nu putem spune că vorbim limba acelor oameni dar măcar știm să spunem lucrurile de bază: salut, la revedere, mâncare, toaletă, chiar dacă toate celelalte cuvinte sunt încă străine pentru noi.

Un Bichon Frise trece prin aceeași experiență când interacționează cu oamenii. S-ar putea să recunoască cuvântul „afară” și să-l asocieze cu ieșitul afară, dar numai pentru că este un cuvânt des folosit înainte să fie scos afară. Dacă schimbăm cuvântul, câinele nostru nu va mai ști ce vrem de la el. Este important ca indiferent ce cuvinte alegem ca și comenzi pentru câinele nostru, să fim constanți în folosirea acelorași cuvinte de fiecare dată, fără nicio modificare.

Mai mult, fiecare cuvânt trebuie folosit doar pentru o singură comandă de vreme ce câinele învață să-l asocieze cu o anumită acțiune. Dacă folosim același cuvânt pentru mai multe acțiuni diferite, câinele va deveni confuz. Unul dintre cuvintele care deseori bulversează un câine este cuvântul „jos” deoarece oamenii tind să-l folosească și atunci când vor ca animalul să se așeze, dar și când vor ca acesta să coboare de pe canapea, sau să nu mai sară pe oameni. Pentru a ilustra această problemă să ne imaginăm cum ne-am simți dacă numele nostru ar fi folosit împreună cu un cuvânt pe care credeam că-l cunoaștem dar care este folosit de fiecare dată pentru a exprima altceva. Curând nu vom mai avea nicio idee despre ce se așteaptă lumea de la noi.

Constanța în dresaj înseamnă să folosim „șezi” când vrem ca Bichonul nostru să stea așezat,„coboară” când vrem să coboare de pe canapea și „jos” când vrem să nu mai sară pe cineva. Să fim responsabili cu câinele nostru și să nu mai folosim același cuvânt decât pentru o singură comandă.

Încă înainte de a încerca să-ți dresezi câinele, trebuie să stabilești că tu ești „șeful haitei” și el este „ucenicul”. Chiar dacă câinii din rasa Bichon Frise sunt ușor de dresat, uneori și aceștia pot manifesta un caracter dominant și va trebui ca în fiecare oră din viața lui alături de tine să-i reamintești acest lucru. Totuși majoritatea Bichonilor Frise nu au nevoie să le reamintești mereu acest lucru și va fi nevoie de stabilirea ierarhiei doar la începutul relației voastre.

Nu uitați faptul că aceste animale se nasc cu trăsăturile unor ființe sociale și au nevoie de stabilirea unei ierarhii de subordonare. Trebuie să stabilești că tu ești liderul alfa înainte de a avea succes cu orice fel de dresaj. Una din modalitățile prin care se face acest lucru se numește „condiționare socială”.

Un Bichon Frise se va simți mai în siguranță și va învăța mai repede dacă o ierarhie de haită este bine stabilită. Este important că acesta să vadă în toți membri familiei „șefi” în vreme ce el va fi „ucenicul”. Dacă aveți copii, este rolul vostru ca și „lider alfa” să-i învățați pe câini că aceștia (copiii) sunt peste ei în ierarhia „haitei”. Acesta lucru cere foarte multă perseverență.

Perseverența în dresaj nu trebuie să-l implice însă doar pe „liderul alfa” ci pe fiecare membru al familiei. Câinele trebuie tratat la fel de către toată lumea, altfel acesta îl va considera doar pe liderul alfa ca fiind deasupra lui în ierarhie. De aceea, aceleași cuvinte trebuie folosite de către toată lumea atunci când i se dau câinelui comenzi și aceleași recompense ori pedepse trebuie să-i fie oferite de câte ori execută sau nu o comandă. Eșecul în aplicarea acestor reguli îl va plasa pe câine undeva în mijlocul ierarhiei, la egalitate sau chiar deasupra unor membri ai familiei. Prin urmare, aceștia nu vor putea niciodată să controleze câinele.

Condiționarea socială se face nu doar mângâind și vorbind cu câinele prin interacțiune socială dar și prin constanța acțiunilor asupra acestuia. Trebuie să fim foarte fermi, încrezători, echitabili și perseverenți de fiecare dată când interacționăm cu câinele nostru. Câinii din diferite rase au răspuns diferit la anumite acțiuni. Ceea ce câinii dintr-o anumită rasă văd ca pe un semn pozitiv, alții – dintr-o altă rasă – pot vedea ca un semn de agresiune sau dezaprobare. Cei din prima categorie vor vedea o condiționare pozitivă în vreme ce ceilalți vor vedea o condiționare negativă. De aceea cunoașterea rasei din care face parte câinele este deosebit de importantă.

Fiecare interacțiune pe care noi sau o altă persoană o are cu câinele este o condiționare: pozitivă sau negativă. Dacă câinele primește o gustare ca și recompensă, o jucărie, o plimare, o laudă sau o mângâiere, aceasta reprezintă o condiționare pozitivă. Condiționarea pozitivă încurajează câinele să repete acel comportament pentru care a fost recompensat. Pedepsirea sau ignorarea câinelui, privarea de o jucărie sau un refuz înseamnă o condiționare negativă. Câinele nu vrea acel răspuns așa că probabil data viitoare nu va mai face.

Următoarele 5 reguli cheie ale dresajului te vor ajuta să stabilești că tu ești „șeful” în viața câinelui tău. Ține minte că toți membri familiei trebuie să participe pentru a face din asta un succes. Un lucru pe care vreau să-l evidențiez încă o dată este că dresajul prin „lider alfa” nu trebuie lăsat în seama copiilor ci este rolul părinților de a-i plasa pe copii în ierarhia haitei. Nu copiii sunt cei care trebuie să corecteze câinele dar pentru acesta trebuie să fie foarte clar faptul că toți membri familiei sunt deasupra lui și trebuie să-i respecte.

1. Nu-ți lăsa niciodată câinele să conducă

Tu și familia ta conduceți. Câinele execută. De exemplu, câinele trebuie întotdeauna să mănânce după ce voi ați terminat de mâncat. Când ieși la plimbare, în loc să-i permiți câinelui să te tragă după el, folosește orice metodă dorești pentru a-l face pe câine să meargă la pas, ușor în urma ta.

2. Nu fă compromisuri cu câinele tău

Dacă vrei să se comporte într-un anume fel, nu renunța și nu-l lăsa în pace atunci când nu se conformează. Folosește constrângeri pentru a-i arăta câinelul că nu a fost un comportament corect prin retragerea recompensei sau privarea de jucărie. Dacă vine atunci când este chemat dar nu se așează sau nu stă chiar în fața ta, corectează-l ferm și așteaptă câteva secunde înainte de a-l lăuda. Nu spune niciodată „Ei bine, măcar a venit, chiar dacă nu s-a și așezat, așa că am să-i dau o recompensă oricum” pentru că îl vei încuraja să repete acel comportament.

3. Tu și membri familiei sunteți cei care inițiază și termină interacțiunea cu câinele

Dacă te afli într-o discuție cu un alt membru din familie sau un prieten și câinele vine și caută atenție, fă-l să se așeze și ignoră-l până când ai terminat conversația și ești gata să-i acorzi atenție. Apoi spune-i să vină și recompensează-l cu atenția ta.

4. Evită să-i satisfaci toate dorințele

Cel care-i oferă câinelui o recompensă în plus doar pentru că e drăgălaș, nu face decât să-l bulverseze, permițându-i acestuia să-l manipuleze. Recompensa trebuie oferită doar pentru un comportament corespunzător și nu trebuie oferită niciodată fără motiv. Dacă câinele scâncește și latră când este în cușcă și tu-l lași să iasă pentru că ți-e milă de el sau crezi că-l vei face astfel să tacă, nu faci decât să-l încurajezi să scâncească și să latre așa că o va face din nou. Și va fi doar vina ta pentru că nu e dresat să stea în cușcă.

5. Când petreci timp cu câinele tău, mângâie-l, vorbește-i și atinge-l des pentru a stabili o relație de încredere

Aceasta va face ca încrederea lui în liderul său să crească. De exemplu, atunci când este ora de dresaj, de fiecare dată când face ceea ce trebuie, laudă-l și mângâie-l pe cap sap sub botic. Este important să-l lauzi înainte de a-i oferi recompensa pentru ca acesta să-și dorească mai întâi lauda. Acest tip de atingere și laudă încurajează câinele să te asculte. Dacă câinele te urmează în lateral, la fiecare câțiva pași încurajează-l spunând „Ce fetiță bună e Mia”, sau „Foarte bine Mia”. În acest caz folosește numele câinelui la sfârșitul fiecărei laude pe care o spui. Alte moduri prin care se consolidează încrederea vor fi menționate în capitolele următoare.

Pe măsură ce vei citi capitolele acestei cărți vei afla o mulțime de feluri prin care vei câștiga încrederea și respectul câinelui tău. De aceea este bine să citești toate capitolele cărții înainte de a începe dresajul.  Iată alte câteva reguli pentru dresajul câinilor din rasa Bichon Frise:

(traducere și adaptare după nu text în limba engleză)

VN:F [1.9.22_1171]
Ți-a plăcut această postare? Dă-i un vot!
te rog să aștepți...
Rating: 5.0/5 (11 votes cast)