Cu bicicleta în „mașina de Poiană”? În curând!

Acum doi ani, scriam pe blog despre faptul că Poiana Brașov e cam „moartă” vara și ce bine ar fi dacă s-ar încerca o „resuscitare”.

Având în vedere numărului tot mai mare de biciclete apărute pe străzi în ultimii ani, consideram două lucruri foarte simple care s-ar putea face ușor:

  1. Amenajarea unor trasee de cicloturism – de la trasee ușoare pentru plimbări în familie, până la trasee de downhill, etc.
  2. Posibilitatea de a urca cu bicicleta în Poiana Brașov folosind mijloacele de transport în comun.

Ei bine, ambele proiecte sunt pe cale să se întâmple. Primul, posibil în 2015 – ajutat parțial de finanțarea ce va fi primită în cadrul proiectului „Țara lui Andrei”, al doilea probabil chiar de anul acesta!

Despre faptul că RAT Brașov echipează autobuzul de Poiană cu suport pentru biciclete am aflat de la un prieten și am citit apoi pe blog-ul lui Macedonschi.

Curios dacă informația este adevărată, i-am contactat pe cei de la RAT Brașov folosind mesageria de pe pagina lor de Facebook. După o zi, am primit următorul răspuns:

 

rat-brasov-biciclete-poiana-brasov

 

Nu știu ce înseamnă „în cel mai scurt timp”, dar presupun că vom putea folosi suporții de bicicletă de pe autobuzul 20 încă din această toamnă, poate chiar mai repede.

Nu știu dacă poza de pe blogul lui Macedonschi e pe bune, dar nu cred că vor putea fi „agățate” mai  mult de șase biciclete la un transport. Având în vedere că în weekend-uri autobuzele circulă la fiecare 20 de minute, e totuși ok!

Ți-a folosit acest articol?

Click pe o stea pentru a vota!

Evaluarea medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum. Fii primul care votează!