Pe vremea mea – a se citi când eram adolescent – oamenii se catalogau și prieteniile se legau în mare parte după gusturile muzicale. Probabil la fel e și acum, doar că mult mai complicat.
La vremea aceea erau patru categorii mari și late în care se făcea încadrarea: puteai fi rocker, depeșist, fără orientare muzicală sau cocalar (pentru că termenul manelist a apărut mai târziu). Eu eram – evident – rocker. Consumam așadar tone de muzică: heavy metal, trash, punk, classic, doom, gothic, mai puțin death metal sau black metal.
Evident, apreciam și alte genuri dar cu moderație și atent alese. Ideea e că, nu știu dacă din cauza „apartenenței” la curentul ăsta, sau pur și simplu a fost vorba de „gust”, dar la vremea respectivă existau câteva piese pe care efectiv le uram, trebuia să schimb canalul sau postul de radio dacă le auzeam. Ei bine, după mai mulți ani, am descoperit că tocmai piesele alea îmi plac foarte mult și acum le consider „muzică bună”… Zâmbesc când le ascult și mă gândesc: never say never!
Și iată câteva dintre piesele de care vă povestesc (listate aleator, prima fiind cea care mi-a dat imboldul să scriu pe blog):
Comentarii recente