16 ani, 1 lună și 16 zile. Atât a trecut de la primul articol de pe acest blog. Sunt încă uluit de cât de repede trece timpul. Încerc să-mi amintesc cam ce făceam acum 16 ani, cum trăiam, cum gândeam. Pentru că s-au schimbat foarte multe de atunci. În lume, în România, în Brașov, în familia mea, în mintea mea…
* Nisa, Franța – februarie 2024
Primul lucru care îmi vine în minte e faptul că nu am stat să calculez timpul trecut de la prima postare până azi ci am ales calea ușoară: l-am întrebat pe ChatGPT. Lucru care, cu siguranță, părea greu de crezut acum 16 ani. Asta de schimbare!
Uitându-mă la primele articole de pe blog, realizez că acum 16 ani eram în plină criză economică. Era anul 2008 și abia porneam la drum cu VIAROMANIA, business-ul de suflet din care între timp am ieșit, după aproape 10 ani în care am lucrat alături de o echipă faină de care o să-mi aduc aminte cu plăcere toată viața. Ce provocare și ce satisfacții am trăit! Am învățat enorm și mulțumesc cerului pentru această oportunitate enormă de a crește și de a deveni mai bun cu fiecare zi pe care mi-am dedicat-o acestui proiect.
Ioana era un copil de 3 ani, acum este studentă și are – după mulți ani de speranță și rugăminți – și un câine și o soră 🙂 Great achievements!
Ultimul articol pe care l-am publicat, înainte de a închide acest blog este datat 20 august 2020. Sunt patru ani în care am închis complet blog-ul și acesta nu a mai fost disponibil pentru accesări sau pentru indexarea în Google. De ce am luat această decizie? Nu sunt sigur că îmi aduc aminte cu exactitate, dar știu că a fost o perioadă când am simțit multă dezamăgire, din multe puncte de vedere. Ordonanța13, seri lungi de proteste uneori în ger cumplit, alianța toxică PSD-PNL care a urmat, pandemia de COVID și lockdown-ul. Au fost ani grei în care am simțit multă emoție negativă și m-am simțit dezamăgit de foarte mulți „prieteni” sau cunoscuți. Am simțiti din plin toxicitatea rețelelor sociale și am luat decizia radicală de a-mi închide contul de Facebook. Am mai avut tentative înainte, dar de data asta am decis să-l șterg definitiv. Nu regret deloc această decizie și consider că m-a salvat de și mai multă dezamăgire și timp irosit.
De ce totuși am decis să reactivez acest blog? N-aș putea spune că am un motiv anume… cred că de fapt e un cumul de motive. Știu că foarte multe postări n-au absolut nicio valoare pentru eventualii cititori. De fapt 99% din aceste postări nu sunt pentru cititori. Sunt doar „gânduri” online, așa cum spune si „headline-ul” blogului. Sunt pentru mine. Pentru cel care voi fi peste încă 16 ani. Am realizat că îmi face plăcere să „răsfoiesc” printre postări și să încerc să-mi aduc aminte cum eram și ce simțeam atunci. Vreau să retrăiesc acest moment și peste ani.
Cred că și plecarea Ioanei la facultatea de Jurnalism de la București a contribuit la decizia asta. Mi-ar plăcea să îmi citească articolele mai „serioase” și să învețe ceva din ele. Sau să mă corecteze acolo unde am greșit.
Dar cred că cel mai mult îmi este dor să scriu. Nu că aș avea vreun talent deosebit la asta, dar scrisul mă relaxează, îmi dă o stare de bine și uneori mă eliberează. Nu vreau să scriu pentru alții, probabil tot ce voi scrie de acum înainte nu va ajunge la prea mulți cititori din moment ce nu voi încerca să promovez articolele nicăieri pe rețele sociale.
Va fi un blog „terapeutic” 🙂
Comentarii recente