Tu pentru cât „te scoli din pat”?

Știu sigur că am mai scris un articol pe tema asta acum ceva ani, dar nu reușesc să-l găsesc. Probabil nu l-am publicat sau pur și simplu a dispărut misterios. Subiectul mi-a revenit în atenție de curând așa că simt nevoia să mă exprim din nou… dacă nici aici, atunci unde?

La vremea respectivă am făcut cuiva o ofertă comercială și răspunsul acestuia m-a lăsat mască: „eu pentru atât nici măcar nu mă dau jos din pat”. Nu era vorba în niciun caz de muncă voluntară, pur și simplu oferta și cererea nu s-au potrivit. De fapt implica doar un minim de efort (fiind vorba despre postarea unui banner pe un site pentru o perioadă de timp). Dar să dai un astfel de răspuns mi se pare pur și simplu mega-arogant. Respectivul nici măcar nu avea idee despre cm cît ar trebui să ceară, nu a fost în stare să spună concret cât ar dori el. Știa doar că pentru cât i s-a oferit nu s-ar fi dat jos din pat. Nu știu cum îi merge acum, nu știu dacă s-a dat jos din pat, sper că totuși a facut-o, altfel mușchii se atrofiază după atâta repaus…

Într-o altă situație, am dat un anunț prin care căutam pe cineva să lucreze la un proiect de copywriting. Totul era foarte clar – aveam un număr de texte care trebuiau refăcute, muncă pentru care ofeream o sumă fixă, fără loc de negociere. O ofertă „take-it-or-leave-it”! Deși nu l-a obligat nimeni, un oarecare ins, care se ocupă cu servicii de copywriting m-a contactat prin email și ulterior telefonic să-mi prezinte oferta sa. Oferă care depășea cu mult prețul pe care eram eu dispus să-l plătesc. Având deja cel puțin 10 oameni care doreau să se ocupe de proiect în condițiile mele, i-am zis – evident! – pas.

Proiectul meu a fost dus la bun sfârșit de o persoană pe care chiar am ales-o în urma unui test, textele au ieșit foarte bine, toată lumea a fost mulțumită. Chiar am continuat colaborarea si pentru un alt proiect.

Peste ceva timp, găsesc întâmplător un articol pe un blog în care autorul – cel care m-a contactat și pe care l-am refuzat – deplânge umilința la care l-am supus și faptul că „managerii online din România nu au pic de respect”. Individul expune acolo toată povestea, cum că el scrie texte la prețul „corect” de 8 – 10 euro pe articol și vai ce jignit se simte el că i s-a oferit un preț umilitor de mic (deși repet, el a fost cel care m-a contactat) și la sfârșit concluzionează:

Well, life sucks my friend! Poate sunt eu foarte norocos dar am găsit vreo 10 oameni din care am ales unul pe gustul meu care să facă proiectul și chiar să-l facă bine. Nu știu dacă acest „amator” era „întreg la minte” sau nu, dar rezultatul final m-a mulțumit așa că acest aspect nu m-a interesat nici măcar o secundă. Poate nu-s cel mai în măsură să dau sfaturi dar trăim într-o lume în care cererea și oferta se întâlnesc liber pe piață. Fiecare decide singur „pentru cât se scoală din pat” și fiecare își știe limitele sub sau peste care este dispus să treacă.

Respect decizia de a nu te scula din pat, dar nu cred că asta te face potrivit să iei decizii și să tragi concluzii în numele altora. Faptul că altcineva este dispus să lucreze pentru o sumă pe care tu o consideri jignitoare nu îți dă dreptul să-l desconsideri nici pe acesta și nici pe cel care-i oferă job-ul în condițiile în care nimeni nu obligă pe nimeni. Cine decide care sunt limitele sub sau peste care cădem în ridicol sau  ajungem la umilință? Cine decide că o fotografie banală (părerea mea!) valorează $4,3 milioane?? Cine decide pentru cât ne sculăm din pat? Cred că doar nevoile și conștiința proprie. În rest: ciocu’ mic și joc de glezne.