Trăim într-o țară în care rata de supraviețuire în cazul cancerelor la copii este cu 10% mai mică decât în celelalte țări europene. Și asta în condițiile în care incidența acestor cancere crește de la an la an. Peste 80% din cazurile de cancer la copii pot fi vindecate deși această boală necruțătoare rămâne principala cauză de mortalitate prin boală la copiii cu vârste de peste un an.
Statul român se dovedește a fi incompetent și în această problemă. Centrele de oncologie pediatrică abia funcționează, există lipsă de personal, există lipsă de echipamente performante.
Registrul Național al Cancerelor la copii în România este finanțat din 2013 exclusiv din fonduri private, sponsorizări, iar din 2016 va rămâne fără finanțare. Suna minimă pentru funcționarea acestui registru este de doar 5.000 € / an! Cam cât două rochii de-ale „doamnei” Udrea.
Într-o țară civilizată, membră UE, statul ar trebui să se ocupe de aceste probleme. Dar nu o face. Și oamenii s-au săturat să aștepte și încearcă să-și rezolvele singuri problemele. Își fac singuri drumuri, ridică singuri produri peste râuri. Iar statul nu numai că nu-i sprijină, vrea să-i bage la pușcărie.
Despre proiectul 1leu.org am aflat întâmplător. Dintr-o postare pe Facebook am ajuns pe blogul lui Alex, unul dintre inițiatori. Am citit și mi s-a părut nebunie curată. Oamenii vor să strângă 80,000,000 de lei pentru a construi un spital de oncologie și hematologie pediatrică. Da ați citit bine, vor să o facă și nu așteaptă nimic de la statul român.
Și tocmai pentru că proiectul mi se pare nebunie curată, am decis să mă implic. Atât cât pot eu acum, poate mai mult în viitor.
Pentru că tocmai aceasta este ideea proiectului 1leu.org – împreună putem face minuni, împreună putem muta și munții din loc.
Știu, suma e impresionantă. Pare imposibil. Tocmai de aceea ar fi frumos să transformăm imposibilul în posibil. 1 leu sau 10 lei de la tine sunt doar o picătură într-un ocean. Dar fiecare picătură contează. Important este să strângi suficiente picături.
Tocmai de aceea te invit și pe tine să te alături și să fii o picătură mai mică sau mai mare în acest ocean. Renunță la o bere pe săptămână, mergi o dată pe jos în loc să iei un TAXI, renunță la ceva mic pentru tine și contribuie și tu la acest proiect. O dată, regulat, cum crezi și cum simți că ar trebui să o faci.
- Eu mi-am invitat toți prietenii de pe Facebook să dea LIKE paginii acestui proiect de pe Facebook. E important ca despre existența acestuia să afle cât mai mulți oameni.
- Am setat o plată planificată în contul meu de internet banking de la ING astfel încât o sumă mică să fie direcționată lunar către proiect.
- Am scris acest articol pentru ca și cei care intră aici, întâmplător sau regulat să afle despre proiect.
Intră și tu pe www.1leu.org și informează-te despre proiect. Și dacă crezi că împreună putem face minuni, alătură-te și tu. Donează 1 leu, sau 10! Haide să transformăm imposibilul în posibil!
1 Response
[…] V-am povestit despre proiectul „1leu.org” acum câteva săptămâni. Pe scurt: e nevoie de 80,000,000 de lei pentru a se construi un spital de oncologie și hematologie pediatrică. Pentru a ajuta tratarea copiilor bolnavi de cancer. V-am spus atunci că mi se pare un proiect nebunesc dar pe care îl susțin. […]