A fost un an agitat pentru democrația din România. A început în forță, cu protestele masive generate de OUG 13 și se încheie cu o stare de mare nervozitate și mult pesimism.
Protestele aproape săptămânale din marile orașe au generat uzură, oboseală și uneori poate chiar resemnare. Nu știu dacă face parte din planul celor care încearcă de mai bine de un an să controleze Justiția sau doar așa s-au așezat lucrurile. Cert este că vocea străzii a scăzut în intensitate. Nu despre asta vreau să vorbesc însă acum.
La final de an realizez însă care este marele câștig al democrației din România în anul care tocmai se încheie: faptul că oamenii simpli din societatea civilă și-au dat seama că au dreptul – și chiar datoria – să-i privească în față pe cei care-i reprezintă în Parlament și să-i întrebe: DE CE?
„Revelația” mea a pornit după ce am citit despre cei 5 cetățeni (2 membri ai asociației „Reactiv” și 3 brașoveni oarecare) care au fost în audiență la Izabella Ambrus (UDMR Brașov). Asta mi-a amintit ce îmi povestea Sorin despre întâlnirea și discuțiile face-to-face pe care le-a avut cu Roxana Mânzatu și Mihai Mohaci, împreună cu alți protestatari, la intrarea în sediul PSD Brașov. Mi-am amintit și de povestea lui Marius Vintilă care l-a abordat pe Liviu Dragnea în avion, și de imaginile cu Mălin Bot de la lansările de carte ale infractorilor Năstase și Voiculescu. Sau de transmisiunile live de pe Facebook de la ședințele de Consiliu Local din Brașov, ședințe la care participau și oameni obișnuiți, neafiliați politic, în calitate de cetățeni ai orașului.
Mi-am dat seama atunci că astfel de lucruri n-am mai văzut niciodată în România din 1989 până azi. Am realizat că până acum între oamenii simpli și politicieni a fost o barieră pe care niciun „civil” nu îndrăznea să o treacă. Sunt sigur că anumite ONG-uri, asociații, etc. au făcut lucrurile astea. Dar nu oamenii obișnuiți, simpli, care nu fac parte din nicio organizație și din niciun partid politic. Noi, „plebea”, am așteptat mereu ca alții să ne reprezinte, alții să vorbească pentru noi, alții să ne ceară drepturile și să aibă grijă ca ele să ne fie respectate.
Cel mult am fost scandalizați până la disperare și în februarie am ieșit cu sutele de mii în stradă pentru a ne arăta indignarea, furia și pentru a le arăta celor care își bat joc de noi că suntem aici și-i vedem. La nivel de grup am reacționat. La nivel individual, abia învățăm să o facem.
Am început timid: am semnat petiții, am căutat adresele de email ale deputaților și senatorilor care ne reprezintă în Parlament și le-am trimis email-uri. Le-am dat mesaje pe Facebook și le-am cerut explicații. Ne-am făcut curaj și i-am abordat dacă ne-am întâlnit întâmplător pe stradă, în aeroporturi, în avioane. Au mers chiar mai departe și am solicitat audiențe. Poate n-am fost pregătiți de fiecare dată să le facem față la nivel conversațional. Nu degeaba au ajuns politicieni: au darul de a vorbi mult fără să spună nimic și pot evita un subiect incomod cu mare subtilitate. Nu felul în care am vorbit sau cât de pregătiți am fost pentru acele discuții este important. Important este că ne-am făcut curaj să-i privim în față și să le vorbim.
Sunt sigur că – momentan – puținele întâlniri pe care le-au avut cu noi nu i-au schimbat aproape deloc. Dar nici nu cred că i-au lăsat total indiferenți. Una e să scrie presa despre tine sau să apari la televizor că faci abuzuri, că votezi legi nedrepte, etc. și alta e să te întâlnești personal cu oamenii de la tine din oraș, de la tine din cartier, poate chiar vecinii tăi care să te întrebe: de ce domnule X? De ce doamnă Y?
Cred că acesta e marele câștig pe care democrația din România l-a dobândit în 2017 și cred că asta e calea pe care trebuie să mergem în continuare dacă vrem să schimbăm ceva. Am auzit adesea: „schimbarea începe cu tine”, dar poate că nu am înțeles cu adevărat toate nuanțele acestor cuvinte.
Cred că, în ciuda tuturor aparențelor, avem motive să intrăm în 2018 mai optimiști ca niciodată. La mulți ani!
Sursa foto: http://cesran.org
Comentarii recente