Primăria Brașov a lansat My BrasovCity o aplicație de mobil (cred că există doar pe Android) prin care se pot raporta incidente. Deși există butoane și pentru „Evidența Persoanelor”, „e-Funcționar” și „Evenimente”, acestea practic sunt doar link-uri către diverse alte site-uri ale Primăriei care oferă serviciile sau informațiile respective.
Revenind la singura funcționalitate pe care aplicația propriu-zisă o oferă, raportarea de incidente, trebuie menționat că se pot raporta următoarele: Animale, Apa canalizare, Capac canal lipsa, Groapa, Iluminat, Mobilier urban, Salubritate, Semnalizare rutiera, Spatii verzi, Stalpi și Transport.
Foarte fain, e un început!
Numai că… am încercat să raportez un „incident” (pe care de altfel l-am postat deja de câteva zile pe pagina de Facebook a Primăriei unde nu am primit niciun răspuns): două guri de canal care zac nereparate de când s-a asfaltat strada Berzei, adică acum mai bine de un an. Și problema de care m-am lovit a fost următoarea: în momentul în care faci raportarea, poți atașa fotografii. Numai că funcționalitatea respectivă nu te lasă să atașezi o fotografie pe care ai făcut-o deja. Tot ce poți să faci este să realizezi o fotografie chiar atunci, ceea ce mi se pare stupid. De foarte multe ori vezi problema, faci o poză și raportezi incidentul când ai timp, când ai net, când poți, când ai chef.
Așadar, dacă aplicația se vrea cu adevărat utilă, trebuie neapărat să poți alege poza din telefon!
A… și era să uit: atât timp cât singura posibilitate de a folosi aplicația este să ai deja un cont pe brasovcity.ro – cont care nu se poate face online, trebuind să mergi personal la Primărie să-ți „ridici” parola,(???), atunci aplicația este chiar degeaba!
3. În termen de 30 zile vă invităm la sediul Primăriei, împreună cu actul Dumneavoastră de identitate, pentru verificarea datelor, activarea contului şi înmânarea parolei.
Da, ați citit bine: „înmânarea parolei.”
ÎNMÂNAREA PAROLEI :):):)
Comentarii recente