„Toți fură, dar ăsta măcar a făcut ceva și pentru oraș!” Sau de ce nu trebuie să mai votăm penali

Deși nu pare, în mai puțin de două zile avem alegeri locale. Spre deosebire de anii trecuți, alegerile din weekend pot fi caracterizate foarte bine de un singur cuvânt: amorțeală. O amorțeală călduță și necesară pentru toate partidele politice. O stare de lehamite indusă votanților cu bună știință pentru a nu le strica socotelile.

După nefericitul episod „Colectiv”, șocul a fost atât de mare și neașteptat încât partidele au fost nevoite să facă pasul înapoi. S-au dezmeticit însă repede și deși au acceptat guvernul de tehnocrați ca pe o ciosvârtă aruncată fiarei care te încolțește, a fost doar o mișcare pentru a câștiga timp să-și pregătească contra-atacul, revenirea. Stânga n-a avut ce face, dreapta a sperat că „tehnocrat = de-ai noștri, da’ mai pe șest”. Din fericire s-au înșelat. Guvernul Cioloș și-a făcut treaba destul de bine și a incomodat atât cât a putut. Iohannis face ce știe mai bine: urmărește situația cu atenție. Adică mai nimic.

La mai bine de 6 luni de la „Colectiv” au venit și alegerile locale. Din păcate tot într-un singur tur, fapt care convine atât PSD-ului cât și PNL-ului deopotrivă. Și deși pare exagerat, alegerile astea locale vor decide istoria României pentru următorii zeci de ani. Pentru că rezultatele la aceste alegeri vor defini strategia de „atac” a mafiei din partide. Când se va trage linie și se vor număra „aleșii” și „realeșii” vom avea două situații posibile.

Prima situație – și cea mai probabilă – nu se va schimba nimic sau lucrurile vor merge mai rău. Partidele își vor mobiliza fără prea mare tam-tam masele de manevră și își vor asigura procentele pe care se bazau. Ați mai văzut celebrele găști roșii sau galbene de pensionari sau asistați sociali piliți cu steaguri și baloane cutreierând cartierele? Eu nu! Pentru că și-au dat seama că nu are rost să cheltuie niște bani aiurea cu circ care în cel mai bun caz ar mai aduce un procent nesemnificativ de voturi existând însă riscul să atragă antipatia celor „indiferenți”, celor care urăsc partidele și care ar putea – Doamne ferește! – să vină la vot doar pentru a-i penaliza. Așa că „ciocul mic” e cea mai bună strategie zilele astea pentru ei.

A doua situație – și mai puțin probabilă – este ca oamenii care au ieșit în stradă după momentul „Colectiv” – sau măcar au fost profund atinși de episod – să își aducă aminte ce au simțit atunci la adresa partidelor și politicienilor și să vină la vot pentru a-i arde acolo unde-i doare cel mai tare. Caz în care partidele vor primi o nouă palmă, vor trebui să facă din nou pasul înapoi și vor apărea primii primari neaserviți politic, cu adevărat independenți. Un exercițiu necesar pentru alegerile din toamnă menit în primul rând să le demonstreze oamenilor că se poate.

Din păcate însă, alegerile astea au venit la o distanță de timp prea mare față de nefericitul incendiu din clubul „Colectiv” și sentimentele celor care ar putea schimba ceva sunt altele.

Memoria colectivă e slabă și oamenii uită repede. E vară, vin concediile, prioritățile sunt altele. Uitați-vă cât de repede au uitat oamenii  ce ușor e să ajungi sclavul unei bănci pentru că – nu-i așa? – e aiurea să stai în chirie când poți să fii proprietar! Nici nu s-au dezmeticit bine cei care vor „să dea în plată” că o nouă armată de plătitori de rate s-a format deja plină de entuziasm.

Din păcate însă miza acestor alegeri e prea mare pentru a fi tratată cu superficialitate și mai ales pentru a fi ignorată. Mergând la vot și votând oameni din partide – indiferent care – cercetați penali, „independeți” de conjunctură (vezi Scripcaru la Brașov) sau, mai grav, neprezentându-ne la vot nu vom face decât să legitimăm din nou mafia. Mafia din partide, mafia din instituțiile statului, mafia din spitale, mafia din energie, mafia din construcția de autostrăzi și contracte cu statul.

Dragnea, Blaga și toți ceilalți nu vor face decât să răsufle ușurați și să prindă curaj: „I-am prostit și de data asta! Să ne punem repede pe treabă până nu se mai întâmplă un nou „Colectiv” care să le aducă aminte proștilor că sunt proști”.

Argumentele de genul „toți fură, dar ăsta măcar a făcut ceva și pentru oraș” pur și simplu nu merg! Trebuie să începem să vedem dincolo de „moment”, mai departe de „azi”, mai departe de „eu/mie”. Ți-a fost asfaltată strada chiar cu o lună înainte de alegeri, ți s-a mărit ajutorul social, s-au deblocat brusc nu știu ce lucrări la un obiectiv pe care îl aștepți de ani de zile? Ești în stare să vezi prețul pe care îl vei plăti tu sau copiii tăi pentru toate astea? E nevoie să ne moară cineva drag în spitalele din cauza infecțiilor pentru a realiza că și noi am contribuit la „contaminare”?

Ce e de făcut? Un singur lucru: trebuie mers la vot și votat cu oricine altcineva decât cu oameni din partidele politice fie că reprezintă direct partidul sau sunt „independenți” de ochii lumii. S-ar putea să nu fie suficient dar vei putea trăi pe mai departe știind că măcar ai încercat.

Sursa foto: observatorbn.ro

Ți-a folosit acest articol?

Click pe o stea pentru a vota!

Evaluarea medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum. Fii primul care votează!