Cinci zile la Roma–ziua 2

Colosseum-ul și forum-urile romane

A doua zi, după ce am servit micul dejun, am plecat spre Colosseum. Am activat și ”Roma Pass”-ul în primul mijloc de transport în care ne-am urcat, acesta fiind valabil – după cum spuneam și mai sus – trei zile consecutive din momentul primei utilizări.

Pentru Colosseum recomand să cobori la Piazza Venezia dacă mergi cu autobuzul sau să cobori la stația Colosseo dacă mergi cu metroul albastru – B – în direcția Laurentina. Cele două obiective turistice sunt pe lista de ”trebuie văzut neapărat” și se află destul de aproape unul de celălalt. Noi am venit cu autobuzul așa că am coborât la Piazza Venezia însă nu ne-am oprit să vizităm ci am plecat pe jos spre Colosseum.

Pe drum, și pe partea dreaptă și pe cea stângă se află importante situri arheologice: imediat pe partea stângă vedem Forul lui Traian și celebra – pentru noi românii – columnă a lui Traian, care ilustreaza luptele cu poporul dac, pe dreapta este Forul lui Cezar și o mulțime de ruine, statui și artefacte care pot fi admirate de pe strada principala – Via dei Fori Imperiali. Strada se continuă câteva sute de metri și la orizont răsare măreț Colosseum-ul, care nu poate fi altcumva decât… colosal! Construcția e uriașă și uimește prin dimensiunile sale.

IMG_8707

La intrarea în Colosseum e forfotă mare: mii de turiști, de toate națiile, vânzători ambulanți care îți oferă apă, sucuri, bere sau umbreluțe de soare, bărbați îmbrăcați în soldați romani care se îndeamnă să te fotografiezi alături de ei sau ghizi turistici vorbitori de engleză, germană, spaniolă sau alte limbi.

Coada la intrarea în Colosseum e la fel de colosală. Descurajatoare chiar. Posesorii de ”Roma Pass” însă au culoar separat și intră în față! Mare ușurare… Biletul de intrare costă (cred, nu sunt foarte sigur!) 12 euro. Aproape jumătate din prețul ”Roma Pass”-ului. Mai poți sări coada și dacă apelezi la unul din zecile de ghizi prezenți care formeaza grupuri ad-hoc, în funcție de limba vorbită (sau mai bine zis înțeleasă). Dacă nu vrei un ghid, poți închiria un ”audio guide”, adică un dispozitiv ca un walkman cu căști și butoane care îți explică (pe engleză sau altă limbă disponibilă) despre ce e vorba. Noi n-am luat nici ghid, nici audio guide.

IMG_8742

În interiorul Colosseum-ului se văd culoarele pe care mergeau sclavii gladiatori, animalele folosite la lupte sau cele pe care veneau împărații pentru a nu se expune mulțimii. Pe un sfert din suprafața interioară e amenajată o podea din lemn pentru a exemplifica (probabil) construcția originală. Neavând ghid sau alte explicații nu cunosc prea multe detalii despre Colosseum, am fost impresionat însă de dimensiunile acestuia și de grosimea zidurilor din care e format. Totul dintr-un soi de cărămidă foarte îngustă și piatră. Priveliștea spre Arcul lui Constantin este foarte frumoasă și din nou se remarcă uriașii pini umbrelă specifici Romei.

Piazza Venezia

De la Colosseum ne-am întors spre Piazza Venezia, admirând mai pe îndelete pe drumul de întoarcere forum-urile romane. Piazza Venezia își trage numele de la Cardinalul Venezia, cel care a construit Palatul Venezia, ambasadă a fostei Republicii Veneția – cea mai mare putere navală a Europei timp de 800 de ani. Punctul central al pieței este monumentul lui Vittorio Emanuelle II – ridicat în onoarea primul rege al Italiei unite – Victor Emmanuel. Conform Wikipedia, monumentul a fost proiectat de Giuseppe Sacconi in 1885 însă este decorat cu sculpturi și lucrări de artă aparținând mai multor artiști italieni printre care și Angelo Zanelli.

IMG_8779

Prima vedere a construcției te lasă efectiv cu gura căscată. Cel puțin pe mine m-a impresionat extrem de mult. Totul e de un alb strălucitor fiind construit în mare parte din marmură albă de Brescia, totul fiind dominat de o statuie uriașă a lui Victor Emannuel călare și cele două statui ale zeiței Victoria.

În interior găsim un muzeu al reunificării Italiei, diferite expoziții pe holuri iar în partea de sus comunică cu Basilica di Santa Maria in Aracoeli. Există și un ascensor pentru o vedere panoramică asupra dealului Capitoliului.

Piazza di Spagna și treptele spaniole

IMG_8818

Deși ne dureau picioarele îngrozitor de atâta mers pe jos, am făcut un efort și am ajuns și la Piazza di Spagna și celebrele Trepte Spaniole (Spanish Steps). Treptele spaniole au fost proiectate pentru a lega Piața Spaniei de biserica Trinita dei Monti. La baza treptelor se află ”Fântâna bărcii rupte” (Fontana de la Barcaccia) fiind realizată de tatăl faimosului Gian Lorenzo Bernini – Pietro. N-am avut prea multe șanse să vedem fântâna în detaliu din cauza aglomerației infernale iar treptele nu le-am urcat din cauza oboselii. Pe străduțele din zonă sunt nenumărate magazine ”de firma” – Gucci, Bvlgari, Prada, etc. De Crăciun, în această piață, este amenajată scena Nașterii Sfinte, cu ieslea lui Isus în mărime naturală.

Direcția hotel și end of day two…

Ți-a folosit acest articol?

Click pe o stea pentru a vota!

Evaluarea medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum. Fii primul care votează!