Raportarea faţă de autoritate în copilărie – cheia pentru succesul de mai târziu?

Fiecare părinte îşi doreşte ca fiul sau fiica sa să devină adulţi de succes. Pornind de la acest punct apar o mulţime de întrebări legate de ce se află la baza succesului personal şi în ce măsură se pot pune bazele acestuia în copilărie. Studiile în domeniu relevă mai multe aspecte, printre care şi influenţa modului în care copilul se raportează şi interacţionează cu adulţii care joacă rolul autorităţii în viaţa sa.

De-a lungul timpului am fost întrebată, în nenumărate rânduri, de către părinţi în ce mod îi pot ajuta pe copii să-şi fructifice potenţialul de care dispun şi mai ales cum anume îi pot învăţa să se pună în valoare, să aibă încredere în ei înşişi, cum să relaţioneze şi să comunice cu uşurinţă în orice context, simţindu-se în acelaşi timp confortabil. Partea de împlinire a potenţialului propriu ţine în bună măsură de descoperirea înclinaţiilor, talentului, abilităţilor şi de multă exersare. În schimb aspectele legate de punerea în valoare a propriei persoane şi raportarea la ceilalţi depind de modul în care copiii au învaţat ce “au voie” sau “nu au voie” să facă sau să spună în faţa familiei, profesorilor, medicilor etc.

Aşadar ce putem face pentru copiii noştrii? Cum îi putem ajuta să devină persoane ce îşi dezvoltă potenţialul, îşi ating obiectivele şi sunt capabile să se adapteze la mediul exterior, dar să şi adapteze mediul exterior propriilor lor interese? Cum pot deveni persoane de succes?

Un prim aspect de discutat este cum sunt educaţi copiii să se raporteze faţă de părinţi (autoritatea semnificativă din viaţa lor), cum le este permis să se comporte faţă de aceştia. Studiile de specialitate pun în evidenţă că este deosebit de important să ne comportăm cu copiii noştrii ca de la egal la egal. Şi modalităţile în care putem face acest lucru sunt multiple:

– oferiţi copilului dreptul la o părere personală. Încurajaţi-l să-şi contureze o părere personală despre diferite lucruri (întâmplări la care a fost martor, evenimente cotidiene, realizări personale, etc.) şi să o exprime. Spuneţi-i că este important pentru dumneavoastră să cunoaşteţi părerile lui. Arătaţi respect şi consideraţie pentru punctul său de vedere, chiar dacă acesta nu coincide întotdeauna cu al dumneavoastră. Cereţi-i să-şi argumenteze punctul său de vedere pentru a-l susţine. În felul acesta el va învăţa că punctul său de vedere merită respect şi că este dreptul său să îl exprime. Asiguraţi-l că este în regulă să existe puncte de vedere diferite de ale sale, dar că este important să aducă argumente în susţinerea opiniilor lui.

– implicaţi-l în luarea deciziilor familiei (cum să petreceţi duminicile şi vacanţele, mobilarea locuinţei, organizarea de petreceri, întocmirea listelor de cumpărături etc.). În felul acesta i se va cultiva convingerea că punctul de vedere merită să fie luat în calcul în aceeaşi măsură în care punctul dumneavoastră de vedere merită să fie luat în calcul. Totodată, în acest fel, copilul va învăţa să-şi asume un rol activ în grupul din care face parte şi că acest lucru este o responsabilitatea a sa.

– oferiţi-i libertatea să facă singur alegeri pentru sine. Aspecte precum alegerea obiectelor pe care le va lua în vacanţă, vestimentaţia, sportul pe care să-l practice sunt doar câteva dintre alegerile pe care copiii le pot face independent. Chiar dacă nu întotdeauna alegerile lor vor fi conforme aşteptărilor dumneavoastră este indicat să nu interveniţi (cel puţin la început), pentru ca ei să poate învăţa din experienţa personală şi din consecinţele alegerilor sale, iar în felul acesta îi putem responsabiliza.

– stabiliţi împreună cu copilul un set de înţelegeri şi limite. Este important ca stabilirea de reguli să fie înţeleasă atât de părinţi, cât şi de copii ca o oportunitate pentru ca lucrurile să meargă bine. De aceea, e nevoie ca discuţiile în acest sens să fie purtate pe poziţie de egalitate, în spirit de cooperare şi negociere, fără imperative. Explicarea necesităţii obiective a fiecărei reguli este esenţială pentru ca fiul/fiica să le înţeleagă şi să le accepte. De asemenea, respectarea regulilor de către copii şi părinţi în aceeaşi măsură, este o dovadă de parteneriat şi contribuie la o relaţie bazată pe cooperare şi egalitate.

– încurajaţi copilul să vă spună liber cum percepe el relaţia cu dumneavoastră, în orice situaţie. Asiguraţi-l că este în ordine să spună sincer cum vede el această relaţie, făcând referire atât la aspectele pozitive, cât şi la cele ce se cer îmbunătăţite. Un copil care îi spune părintelui său, într-un mod asertiv, “Te rog să nu mai ţipi la mine!”, fără să plece umil capul în pământ, dovedeşte că ştie cum să gestioneze o situaţie care nu-i face bine, fără ca acest lucru să însemne tupeu, lipsă de respect sau că “îşi ia nasul la purtare”. Aşa cum este firesc ca dumneavoastră să reacţionaţi atunci când copilul adoptă comportamente neadecvate, într-o relaţie bazată pe egalitate, este la fel de firesc ca şi copilul să reacţioneze la comportamentele neadecvate. Aşadar, sunt de încurajat comportamentele care implică adoptarea unor atitudini ferme, dar respectoase, ca parte a unei raportări adaptabile la autoritate.

– formulaţi cerinţe însoţite de argumente obiective şi cereţi şi copilului să-şi explice solicitările, la rândul său. Copiii vor alege în mai mare măsură să răspundă solicitărilor atunci când le înţeleg “utilitatea”. Solicitările lipsite de explicaţii şi însoţite de imperative precum “trebuie”, “pentru că aşa îţi spun/vreau eu” aduc riscul formării unei atitudini obediente, supuse pe care o pot adopta şi mai târziu, în perioada adultă, şi care va fi o limită în viaţa personală şi profesională. Pe de altă parte, solicitându-le să-şi argumenteze cerinţele, ei vor învăţa să conştientizeze şi să discearnă între motivele obiective şi cele subiective, să facă diferenţa între nevoi, dorinţe şi capricii.

Deşi cel mai important rol în raportarea copiilor faţă de autoritate îl joacă familia, există şi alte persoane care joacă rolul autorităţii. De aceea este nevoie să-i învăţăm pe copii cum să se raporteze şi faţă de acestea. Printre aceste persoane se numără profesorii şi doctorii copiilor. Iată câteva exemple de lucruri pe care le putem sugera copiilor noştrii atunci când relaţionează cu ei:

– încurajaţi copilul să pună întrebări şi să ceară explicaţii. Acest lucru este important atât în situaţiile în care copiii nu înţeleg ceva din lecţiile de la şcoală, dar şi atunci când li se impun anumite lucruri. Explicaţi copilului că este în regulă să le ceară profesorilor să-i explice până când înţelege aspectele ce nu-i sunt clare, chiar dacă asta înseamnă întrebări repetate. De asemenea, este important să ştie că este dreptul său să ceară, într-un mod respectos, să i se explice de ce i se cere să îndeplinească anumite sarcini, nefiind de dorit doar să respecte ordine.

– susţineţi copilul să ia atitudine în faţa nedreptăţilor pe care le întâmpină. Încurajaţi-l să explice de ce consideră situaţia în cauză o nedreptate, pentru a conştientiza dacă în mod real este aşa sau nu. Spuneţi-i că nu este benenfic nici pentru el, nici pentru ceilalţi, să accepte supus nedreptatea şi să-şi inhibe frustrarea, furia şi nemulţumirea. Apoi ajutaţi-l să găsească soluţii adaptabile la problema întâmpinată, încurajându-l să se implice activ în rezolvarea ei. Susţineţi-l să adopte o atitudine implicată, sigură pe sine, fermă şi să-şi exprime asertiv poziţia. De exemplu, atunci când consideră că nota pe care a primit-o nu este cea pe care crede el că o merită, încurajaţi-l să vorbească cu profesorul şi să-i ceară respectos să-i explice modul cum a fost evaluat, iar el la rândul său să argumenteze de ce consideră că merită o altă notă. Aşadar asiguraţi copilul că este în regulă să spună asertiv atunci când se simte nedreptăţit şi să argumenteze.

– încurajaţi copilul să ceară să i se explice anticipat evenimentele ce vor urma. De exemplu, amintiţi-i că are dreptul să ceară doctorului să-i explice intervenţiile şi procedurile medicale ce i se vor aplica. De asemenea, încurajaţi-l ca el însuşi, în mod direct, să pună întrebări doctorului, să vorbească despre aspectele legate de sănătatea sa care nu-i sunt clare sau care îl îngrijorează. În felul acesta el va învăţa să fie independent şi să se implice activ în aspectele ce ţin de sănătatea sa.

Aşadar este important să cultivăm copiilor convingerea că au dreptul să se comporte şi să vorbească cu adulţii ca de la egal la egal. Este de dorit ca, în cadrul familiei, copilul să fie învăţat că datorează atenţie şi respect în aceeaşi măsură în care are dreptul să le şi primească din partea oricărei persoane cu autoritate – părinte, profesor, doctor sau orice altceva. Astfel, copiii educaţi în acest spirit vor deveni adulţi care îşi vor urmări scopurile proprii, care vor şti cum să se implice activ, să interacţioneze şi să comunice atât în mediile instituţionale, cât şi în cele neoficiale, vor şti cum să-şi exprime firesc opiniile şi ideile şi cum să ceară într-un mod natural respectarea propriilor drepturi, simţindu-se confortabil în aceste situaţii. Sentimentul că sunt egali stă la baza unei relaţie adecvate cu autoritatea de mai târziu (şefi, autorităţi ale statului etc.) – relaţie ce în mod normal ar trebui să fie bazată pe cooperare şi respect reciproc.

Articol scris de: Mihaela Tiron.

Articolul original a fost publicat în data de 2 octombrie 2012 pe „Blogul pentru copii”, blog pe care din păcate l-am pierdut dintr-o gravă neglijență. Am decis să încerc recuperarea tuturor articolelor valoroase de pe acest blog și să le republic aici.

Ți-a folosit acest articol?

Click pe o stea pentru a vota!

Evaluarea medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum. Fii primul care votează!